ȘTIRI
 

În beneficiul comunităților locale

By 18 iunie 2019 No Comments
 
 

Fundația Conservation Carpathia susține evenimentele din comunitățile locale și devoltarea durabilă a acestora. Luni, 17 iunie, am participat la sărbătoarea comunității din Lerești, Festivalul Covrigului cu Ou și Zilele Comunei. Am sărbătorit tradițiile locului, oamenii gospodari de pe aceste meleaguri, satul românesc și frumusețea naturii din jur.

Suntem un vecin bun și contribuim la creșterea calitătii vieții în fiecare comunitate unde ne desfășurăm activitatea. Generăm beneficii directe prin activitățile noastre de reîmpădurire, de reconstrucție a terenurilor degradate și totodată alocăm fonduri pentru programe în folosul comunităților de la poalele munților Făgăraș. Avem o contributie importantă la dezvoltarea economiei și a comunității locale, fiind cel mai important angajator din zonele unde ne desfășurăm activitatea.

Anual, peste 200 de localnici beneficiază de oportunități de angajare prin intermediul proiectului Carpathia, fiind implicați în lucrările de reconstrucție ecologică, în activitatea din cele opt pepiniere și în efectuarea lucrărilor de control al eroziunii solului produse în trecut. Activitatea de la cele patru observatoare de animale sălbatice, parte a programului nostru de ecoturism, generează, de asemenea, beneficii economice în zonă, prin implicarea ghizilor locali, achiziționarea de produse locale din zonă și contractarea de servicii conexe.

Susținerea și dezvoltarea comunităților locale sunt aspecte esențiale pentru Fundația Conservation Carpathia. Nu putem vorbi de un viitor sănătos, nu putem asigura prosperitatea, siguranța și echilibrul, o calitate bună a vieții pentru oameni, având păduri și pajiști degradate, golite de biodiversitate, munți și terenuri aride. Pentru a supraviețui, puținele peisaje naturale rămase intacte trebuie să treacă proba economică.

O parte esențială a proiectului Fundației Conservation Carpathia constă tocmai în identificarea oportunităților de afaceri verzi, afaceri ce au ca scop dezvoltarea comunităților locale, într-un echilibru perfect cu natura. O afacere verde este o afacere creată pentru a sprijini conservarea biodiversității, generând în același timp profit pe termen lung pentru localnici, contribuție financiară pentru administrarea ariilor protejate și compensații pentru proprietarii de păduri.

Ne dorim o colaborare pe termen lung cu liderii comunităților, cu autoritățile locale, cu organizațiile neguvernamentale din zonă, pentru a dezvolta parteneriate si programe care să aduca beneficii reale oamenilor din zonă. Oamenii gospodari, tradițiile și meșteșugurile locului, frumusețea, sălbăticia, pădurile și toate celelalte valori naturale ale Munților Făgăraș, fac din această zonă locul ideal pentru dezvoltarea ecoturismului.