Reconstrucție ecologică
Aducem la viață hotspot-uri de biodiversitate în Munții Carpați.
Aducem la viață hotspot-uri de biodiversitate în Munții Carpați.
Practicile de exploatare nesustenabilă și practicile ilegale de folosire a terenurilor au afectat grav mii de hectare de păduri, lăsând pantele montane goale și expuse eroziunii. În plus, gestionarea pădurilor din ultima sută de ani a favorizat întotdeauna arborii considerați valoroși din punct de vedere economic, cum ar fi molidul. Pe suprafețe mari, pădurile originale, mixte, au fost înlocuite de monoculturile deficitare. În calitate de proprietari de păduri, ne supunem legilor pădurilor din România și acționăm în toate activitățile noastre de restaurare, în conformitate cu cerințele legale.
Fundația Conservation Carpathia a început restaurarea habitatelor degradate:
Pentru a produce puieți din surse autohtone de sămânță, am creat mai multe pepiniere în zona proiectului, proiectându-le într-un mod organic și natural. Unele sunt mici, cantonale, protejate la umbra copacilor, altele sunt întinse, pentru ca necesarul pentru reîmpădurire este mare. Lucrăm fără substanțe chimice și plivim manual, cu forța de muncă locală.
Înainte de replantare, am inventariat parcelele forestiere pentru a afla nivelul de regenerare existent și pentru a înțelege compoziția inițială a speciilor, astfel încât măsurile să fie cel mai bine orientate către refacerea habitatelor originare. Lipsa speciilor cu importanță pentru biodiversitate, cum ar fi frasinul, ulmul, paltinul, scorușul sau tisa a condus la o degradare a calității ecologice a pădurilor. Pentru a reface ecosistemului forestier inițial, am crescut speciile care lipsesc în pepinierele proprii și am plantat puieți fără valoare din punct de vedere comercial, dar foarte importanți pentru biodiversitate. Până în prezent, Fundația Conservation Carpathia a plantat 2.9 milioane de puieți și a refacut mai mult de 840 de hectare. O nouă pădure prinde viață!
Multe păduri au fost supuse, în ultimii 100 de ani, unui management forestier prin care mii de hectare de păduri mixte au fost transformate în monoculturi de molid, cu biodiversitate scăzută. Fundația Conservation Carpathia încearcă să resălbăticească aceste zone prin crearea unor ochiuri în pădurile de molid și plantarea cu fag, ulm, paltin, brad și scoruș. Aproape 400 de hectare au fost supuse acestor măsuri de reconstrucție, inclusiv de-a lungul cursurilor de apă, unde molidul a înlocuit parțial galeriile extrem de importante de anin. Refacerea pădurilor aluvionare va spori considerabil calitatea sistemului acvatic, în beneficiul mai multor specii cum ar fi vidra europeană, cocoșul de munte, ciocănitoarea cu spate alb și ciocănitoarea sură, precum și numeroasele specii de fluturi și libelule.
Activitățile de reconstrucție ecologică au îmbunătățit calitatea pădurilor, au creat spațiu pentru speciile autohtone și au contribuit la un ecosistem mai echilibrat și sănătos. Refacerea habitatelor degradate a avut, de asemenea, un impact pozitiv asupra opiniei publice care s-a alăturat misiunii Fundația Conservation Carpathia de a repara daunele și de a reîmpăduri zone întinse de pădure care au dispărut, lăsând versanții goi. Mulți membri ai comunităților locale s-au alăturat campaniilor de replantare, generând un nou sentiment de responsabilitate și mândrie pentru aceste noi păduri.