ȘTIRI
 

Fundația Conservation Carpathia și eMAG își unesc forțele pentru protejarea Munților Făgăraș

By 22 iulie 2021 No Comments
 
 

Fundația Conservation Carpathia (FCC), una dintre cele mai mari organizații de conservare din România și platforma regională de comerț electronic eMAG au semnat un parteneriat strategic pentru susținerea unui nou Parc Național în Munții Făgăraș, care ar putea deveni cel mai mare și mai emblematic parc național din Europa.

Fundația Conservation Carpathia susține crearea, într-un mod participativ, împreună cu comunitățile locale, a celui mai mare Parc Național acoperit de păduri din Europa, în inima Munților Făgăraș și derulează constant acțiuni pentru realizarea acestui proiect emblematic pentru România. În acest fel, practic suprafața ariilor protejate din România aproape s-ar dubla atingând astfel cerințele de la nivel european conform Pactului Verde adoptat de toate statele membre UE, inclusiv România, în ultimul an. La nivel național până în acest moment au fost desemnate 13 parcuri naționale care acoperă o suprafață de cca. 317 mii de ha.

La rândul său, eMAG și-a propus să își reducă amprenta de carbon a produselor și serviciilor pe întregul lanț de aprovizionare la zero în următorii 10 ani și să genereze o schimbare de paradigmă către o societate sustenabilă prin implicarea în proiecte care militează contra schimbărilor climatice din România. Totodată, compania își dorește să creeze o voce puternică a mediului de afaceri local în domeniul sustenabilității, astfel încât România să se adapteze la noul context european. Protejarea ultimelor zone sălbatice din România este o zonă de interes pentru ambele organizații și, în consecință, eMAG și FCC au decis să-și unească forțele.

eMAG este una dintre companiile importante din țară și, prin urmare, un partener perfect pentru FCC„, a declarat Christoph Promberger, directorul executiv al fundației. Barbara Promberger, co-director împreună cu soțul său a menționat: „Oportunitățile, pe care acest parteneriat le oferă pentru conservarea naturii din România, sunt unice și pot aduce într-adevăr schimbarea de paradigmă necesară„.

Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, a adăugat că „experiența și competența FCC reprezintă un atu crucial pentru eMAG în implementarea strategiei sale de asumare a responsabilității sociale și de protejare a naturii românești. Succesul acestui proiect ar aduce beneficii mari economice și de imagine României și comunităților locale„.

eMAG și FCC desfășoară activități comune în domeniul conservării directe a pădurilor și dezvoltă un studiu privind impactul socio-economic al unui Parc Național, propunându-și să contribuie la conștientizarea și educația de mediu și să ofere suport direct pentru comunitățile locale prin atragerea de investiții în economia verde în satele din jurul Munților Făgăraș.

Prin intermediul acestui parteneriat pe termen lung cele două entități își propun să coopteze alături de ele și alte companii românești pentru a crea o mișcare civilă în direcția sustenabilității și conservării naturii.

Despre Fundația Conservation Carpathia

Proiectul Fundației Conservation Carpathia a început prioritar cu protejarea de păduri și pășuni alpine în estul munților Făgăraș, iar din anul 2012 fundația a început să se implice activ și în refacerea zonelor degradate.

Din anul 2009 și până astăzi, proiectul a salvat de la exploatare peste 25.400 de hectare de păduri și pășuni alpine în sud-estul munților Carpați, unde a inițiat lucrări de reconstrucție ecologică și a stabilit măsuri de protecție, atât pentru pădure, cât și pentru animalele sălbatice, toate în folosul comunităților locale. Proiectul FCC este unic în România și reprezintă una din cele mai importante inițiative de conservare din Europa.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al comerțului electronic din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 20 de ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.

Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius, prin care clienții beneficiază de livrare gratuită și rapidă, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.