ȘTIRI
 

În memoria lui Markus Jebsen

By 15 iunie 2021 No Comments
 
 

Markus Jebsen, membru fondator Conservation Carpathia și membru al consiliului de administrație și-a pierdut viața într-un accident de mașină în Africa de Sud duminica trecută.

Markus a fost un om excepțional, care a iubit natura și care ne-a susținut în demersul nostru de a proteja Munții Făgăraș. Este cel căruia îi datorăm existența Fermei de Biodiversitate Cobor, unde mii de oameni se bucură de acest colț de Rai reconstruit. Markus a cumpărat, de asemenea, 1.000 de ha de teren în Piatra Craiului și în Munții Făgăraș, pentru a fi protejat complet și a donat pădurile fundației în 2016. A fost un prieten de neprețuit, un camarad și un partener.

Încă nu ne vine să credem că nu mai este fizic printre noi. Suntem alături de familia și cei dragi lui. Gândurile noastre se îndreaptă spre ei și ne dorim să credem că de oriunde ar fi, va continua să ne vegheze atingerea obiectivelor noastre de protejare și conservare a Munților Făgăraș.

Drum lin, Markus! Mulțumim pentru tot binele făcut!

Photo credit: Paul Sehstedt