Afaceri verzi

Creăm oportunități economice durabile pentru comunitățile locale.

PROGRAMUL DE AFACERI VERZI

Pentru a supraviețui, puținele peisaje naturale rămase intacte trebuie să treacă proba economică.

Cu ajutorul partenerilor noștri de la Conservation Capital, am analizat contextul socio-economic al munților Făgăraș și am identificat oportunități de afaceri verzi în sectorul ecoturism, silvicultură, reconstrucție durabilă și produse ecologice.

Aceste afaceri verzi trebuie să fie create pentru a sprijini conservarea biodiversității, generând în același timp profit pe termen lung pentru localnici, contribuție financiară pentru administrarea ariilor protejate și compensații pentru proprietarii de păduri.

Primul nostru pas este să punem bazele unui fond de investiții pentru afaceri verzi, care ar putea fi alimentat prin donații, investiții de la terțe părți sau împrumuturi. Acest fond, administrat de experți economici, ar dezvolta un program de împrumuturi și ar finanța afaceri verzi.

SHARE EMAIL THIS ARTICLE

ECOTURISM

Frumusețea, sălbăticia și toate celelalte valori naturale ale munților Făgăraș, precum pădurile virgine sau carnivorele mari, fac din acest masiv locul ideal pentru dezvoltarea ecoturismului. România, în industria turismului din Europa, este văzută ca o țară cu mare potențial. Dar, un program de ecoturism are nevoie de investiții specifice, training, promovare și surse de finanțare specifice.

Fundația Conservation Carpathia a implementat propriul model de ecoturism, bazat pe programe de vizitare, și observare faună. Construirea celor patru observatoare de animale sălbatice, pregătirea ghizilor, crearea unor programe de o zi sau de mai multe zile în natură au fost primii pași în direcția dezvoltării unui program mai amplu.

FERMA DE BIODIVERSITATE COBOR

Un alt exemplu de afacere verde este ferma de biodiversitate Cobor de 500 de hectare din satul Cobor, județul Brasov, un loc care dovedește că o afacere profitabilă poate fi obținută prin păstrarea arhitecturii tradiționale și măsuri de conservare a biodiversității. Ferma își bazează activitatea pe creșterea bovinelor Sură de stepă, pentru carnea de vită de înaltă calitate, pe ecoturism și pensiunea de cai.

Această combinație permite utilizarea terenurilor cu un impact foarte redus și o atenție deosebită pentru conservarea și sporirea biodiversității.

ROADELE MUNȚILOR – MERINDE ALESE DIN FĂGĂRAȘ CULESE

Am înființat Roadele Munților Făgăraș, un centru alimentar de colectare și distribuție (Food Hub), prin care aducem produse locale, tradiționale din Munții Făgăraș pe masa celor care doresc hrană sănătoasă.

Partenerii noştri sunt mici afaceri locale şi de familie, cărora le pasă de ingrediente și rețete, care fac agricultură în mod responsabil și respectă natura. Munca și priceperea lor se regăsesc în gustul și calitatea produselor noastre.

Susținem și promovăm un sistem sănătos de producție și de consum al roadelor Munților Făgăraș. Toate ingredientele sunt naturale (proaspete sau procesate), vin de la producătorii locali din județul Argeș și din județele vecine. Acestea sunt culese sau cultivate, produse și distribuite în mod responsabil, cu grijă pentru sol, climă și pentru biodiversitate.

Pregătim cutii predefinite cu Roadele Munților Făgăraș pe care le livrăm, în primă etapă, în orașele București, Brașov, Pitești.

Ne dorim să devenim o alternativă economică de lungă durată pentru producătorii locali din Munții Făgăraș, să aducem oportunități de dezvoltare pentru tineri și să susținem crearea de rețele antreprenoriale locale verzi, având grijă de natură și protejând-o pe termen lung.

Avem nevoie de hrană sănătoasă și sigurantă alimentară, iar Munții Făgăraș și producătorii locali din satele de aici ne-o pot oferi.

ABONEAZĂ-TE LA RAPOARTELE NOASTRE LUNARE

Înscrie-te pentru a primi pe e-mail cele mai recente știri din teren.

Am citit și sunt de acord cu Termenii de utilizare și Politica de confidențialitate a Fundației Conservation Carpathia.