Rezultate-LIFEȘTIRI
 

Primul punct temporar de colectare a deșeurilor animale în comuna Rucăr, un pas important în gestionarea conflictelor om-urs

 
 

Ca parte a strategiei Fundației Conservation Carpathia de gestionare și prevenție a conflictelor om-urs, am organizat primul punct temporar de colectare a deșeurilor animale în comuna Rucăr, din județul Argeș, în parteneriat cu Primăria Rucăr.

Am colectat deja peste 7 tone de deșeuri animale de la Rucăr, iar primele rezultate sunt promițătoare. Comunitatea locală a răspuns foarte bine la inițiativa Carpathia, astfel că, de la momentul construirii și până în prezent, tot mai mulți fermieri din Rucăr vin și depozitează deșeurile de origine animală în acest spațiu special amenajat.

Săptămânal, aceste deșeuri sunt ridicate de o firmă specializată și apoi merg la incinerat, costurile fiind suportate, în totalitate, de Asociația Ocolul Silvic Carpathia.

În prea multe cazuri, deșeurile de origine animală ajung, din lipsa unui sistem organizat de evacuare și colectare a deșeurilor la marginea pădurilor sau pâraielor. Acestea constituie o sursă de atracție irezistibilă pentru urși.

Scopul colectării este de a elimina o parte din sursele de atracție pentru urși în comuna Rucăr. Punctul temporar de colectare este dotat cu europubele din metal, cu zăvoare și împrejmuit cu gard electric. Partener în realizarea proiectului este Primăria Rucăr, care a donat lotul de teren pe care se află punctul de colectare și a organizat întâlniri cu fermierii pentru a asigura participarea acestora la evacuarea deșeurilor.

Suntem prezenți în comunitate și luăm măsuri active pentru prevenirea conflictelor om-animale sălbatice. Resturile de animale abandonate în zone relativ apropiate de sate atrag urșii în zonă și generează conflicte. Încercarea de a crea un sistem decolectare a deșeurilor de origine animală  face parte din strategia de gestionare și prevenție a conflictelor cu urșii a Fundației, alături de toate celelalte acțiuni pe care le dezvoltăm în beneficiul speciei și a oamenilor din zona de proiect: studiile de monitorizare a ursului prin metode ADN, crearea zonelor de liniște în pădure, reconstrucția ecologică a pădurilor și refacerea ecosistemelor, crearea și menținerea echipelor de intervenție rapidă menite să gestioneze conflictele dintre urs și oameni, punerea la dispoziție a gardurilor electrice pentru comunitățile locale cu titlu gratuit, pentru perioade temporare,  donarea câinilor din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin pentru paza șeptelului.”, declară Mihai Zotta, Șef Ocol Asociația Ocolul Silvic Carpathia.

Despre inițiativa Fundației Conservation Carpathia

Fundația Conservation Carpathia inițiază implementarea unui program de tip „Bear Smart Community” (comunități cu gestionare eficientă a conflictelor om – urs) în comunitățile din zona Munților Făgăraș. Acest concept este aplicat  cu succes în Statele Unite și Canada de mult timp și încurajează asocierea și cooperarea oamenilor, comunităților și a tuturor autorităților implicate,  pentru reducerea conflictelor dintre oameni și urși. Astfel, responsabilitatea de a gestiona aceste conflicte revine tuturor părților, iar pentru a fi eficientă este importantă implicarea tuturor: a autorităților, a primăriilor și a cetățenilor.

Fundația Conservation Carpathia și partenerii săi acționează deja printr-un set de măsuri care sunt structurate pe trei niveluri: prevenție, intervenție și compensații.

Prevenție: susținem fermierii și localnicii din zona de proiect cu garduri electrice, donăm fermierilor câini din rasa Ciobănesc carpatin, am creat un Comitet voluntar de management al conflictelor.

Intervenție: acționăm cu două echipe de intervenție rapidă în caz de atac sau probleme cu animalele sălbatice. Echipele alungă urșii problemă, îi relochează și, în cazuri extreme, îi elimină.

Compensații: presupun înlocuirea în timp real a animalelor domestice pierdute în cazul atacurilor carnivorelor mari, printr-un sistem voluntar susținut în totalitate de Carpathia.