În săptămâna 9-13 septembrie 2019, Fundația Conservation Carpathia (FCC) oferă gratuit pui de câini din rasa ciobănesc românesc carpatin certificați crescătorilor de animale care își pasc turmele pe terenuri gestionate de FCC din zona munților Făgăraș. Donarea câinilor face parte din strategia fundației de prevenire a pagubelor produse de carnivorele mari în rândul animalelor domestice.
Ciobăneștii carpatini sunt potriviți pentru paza șeptelului, întrucât aceștia nu părăsesc turmele, nu atacă oamenii și au o statură impunătoare în fața prădătorilor. Însă principalul motiv pentru care a fost aleasă această rasă este revitalizarea acestei specii autohtone înlocuită în ultimii ani cu câini agresivi cu oamenii. Puii provin din programul de creștere a cățeilor ciobănești carpatini dezvoltat de fundație în cadrul Fermei de Biodiversitate Cobor demarat anul acesta pentru toată perioada proiectului. În 2019 vor fi disponibili 15 căței, urmând ca numărul să fie suplimentat cu generațiile viitoare.
Fermierii care vor primi cățeii vor trebuie să respecte o serie minimă de condiții pe o perioadă de un an, apoi devin proprietarii cățeilor. Este obligatoriu ca în această perioadă câinii să se bucure de un tratament decent, să fie hrăniți corespunzător și să le fie asigurate tratamentele veterinare necesare.
„Alegerea acestui program de creștere și de oferire gratuită a cățeilor este una normală și firească în contextul dezvoltării unei gestiuni durabile a relației dintre oameni și animale sălbatice. Câinii din rasa ciobănesc românesc carpatin sunt specii autohtone care au fost alături de păstorii români încă din cele mai vechi timpuri, dezvoltând un echilibru sănătos în raport cu natura și celelalte specii de animale care trăiesc în jurul comunităților. Programul demarat în acest an de către fundație este doar una dintre soluțiile pe care le propunem pentru o mai buna gestionare a conflictului om-animale sălbatice.” a declarat Adrian Aldea, specialist în cadrul Fundației Conservation Carpathia.
Măsuri de gestionare a conflictului om-animale sălbatice în munții Făgăraș
Gestionarea conflictului om-animale sălbatice este un subiect sensibil și real care trebuie tratat în toată complexitatea lui prin măsuri complementare atât în beneficiul oamenilor, cât și al naturii, astfel păstrând pagubele realizate de animale la un nivel minim. Acțiunea de donare a cățeilor din rasa ciobănesc românesc carpatin vine în completarea măsurilor de dotare cu garduri electrice a stânilor expuse sau relocarea unor exemplare de urs care au atacat în mod repetat gospodăriile oamenilor, la 40 de km de sat, în capătul Văii Dâmboviței. În cazuri extreme și ca ultimă măsură se solicită aprobarea Ministerului Mediului pentru împușcarea exemplarului problematic.
De asemenea, anul acesta Fundația Conservation Carpathia pune bazele unei echipe de intervenție care actionează după o procedură standard în cazul conflictelor care apar între om și animale sălbatice. Cu ocazia fiecărei intervenții, animalele sunt observate, fotografiate și li se iau probe genetice pentru a avea o evidență clară asupra numărului acestora în zonele gestionate de fundație. Echipele instalează garduri electrice acolo unde se produc pagube și evaluează nivelul pagubelor în vederea acordării de compensații private.
Despre proiect
Dezvoltarea acțiunilor destinate gestionării conflictelor om-animale sălbatice se realizează în cadrul proiectului „Creation of a Wilderness Reserve in the Southern Carpathian Mountains, Romania”, implementat de Fundația Conservation Carpathia în parteneriat cu ProPark Fundația pentru Arii Protejate, Conservation Capital (Marea Britanie) și Universitatea din Newfoundland (Canada) între anii 2019-2023 cu sprijin financiar din partea Fundației Arcadia prin Endangered Landscapes Programme. Principalul scop al proiectului este reconstrucția habitatelor degradate și aplicarea unor măsuri de conservare care să permită refacerea proceselor naturale și care să creeze beneficii comunităților locale deopotrivă.
Principalele activități ale proiectului sunt legate de plantarea pădurilor tăiate și refacerea zonelor alpine cu jneapăn, bujor de munte, afin și merișor, iar pădurile de molid artificiale vor fi completate cu specii caracteristice tipului natural al pădurii existente în trecut. Vor fi reintroduși zimbri și castori pentru creșterea diversității biologice și vor fi identificate cele mai bune soluții pentru gestionarea conflictului om-animale sălbatice. De asemenea, se va lucra aproape de comunitățile locale pentru a înțelege nevoile și opiniile oamenilor din zona de interes a proiectului, prin înființarea unui cadru de dialog și organizarea de evenimente locale. În plus, comunitățile locale vor beneficia gratuit de sprijin de specialitate în vederea solicitării de finanțări, compensații și subvenții, dar și pentru dezvoltarea unor afaceri locale verzi bazate pe natură.