Programul Wildlife

SCOPUL PROIECTULUI

PROIECT RO2014_C3_034 ECO-TURISM ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII ÎN ZONA DE VÂNĂTOARE – DEZVOLTARE DURABILĂ PRIN PROGRAMELE WILDLIFE

România este una dintre puținele țări din Europa unde faună sălbatică originară este încă prezentă, inclusiv populații viabile de carnivore mari, care joacă un rol crucial în funcționarea ecosistemelor naturale. Sistemul de vânătoare a suferit modificări semnificative în ultimii douăzeci de ani. În timp ce inițial toate domeniile de vânătoare au fost gestionate de către Regia Națională a Pădurilor și Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor, astăzi 550 de fonduri de vânătoare dintr-un total de 1.700 sunt gestionate de asociațiile de vânătoare private. Costurile administrative ale unui fond de vânătoare poate ajunge rapid la câteva zeci de mii de euro/an. Prin urmare, există o tentație de a raporta un număr mai mare de animale sălbatice, pentru a obține cote de recoltare mai mari, care pot fi vândute că trofeu vânătorilor. În același timp, din cauza lipsei de control a autorităților responsabile, braconajul a devenit o amenințare gravă pentru faună sălbatică, în anumite zone de vânătoare. În același timp, există o cerere tot mai mare venită de la vizitatorii din afara țării, de a vedea faună sălbatică, ceea ce poate aduce beneficii economice fondurilor de vânătoare și comunităților locale. Acest proiect își propune să demonstreze că observarea faunei sălbatice este o alternativă viabilă și durabilă la împușcarea urșilor și omorârea cerbilor și a caprelor negre.

SHARE EMAIL THIS ARTICLE

OBJECTIVES

1

Studierea potențialului unui program de observare a faunei sălbatice, în colaborare cu tour-operatorii și proprietarii de pensiuni locale. Cunoașterea cererilor pentru un astfel de turism este esențial pentru succesul programului.

2

Dezvoltarea unei oferte de eco-turism bazate pe programe de vizionare a faunei sălbatice, pe baza studiului de piață de mai sus.

3

Construcția de observatoare pentru vizionarea faunei sălbatice. Unele dintre aceste observatoare vor avea posibilități de dormit și toate vor fi situate în locuri cu vedere frumoasă asupra zonei, în locuri în care probabilitatea de a întâlni faună sălbatică este mare.

4

Instruirea de ghizi locali care vor însoți turiștii.

5

Promovarea faunei sălbatice prin intermediul unor expoziții de fotografie și în mass-media generală.

ACȚIUNI ÎN DETALIU

A.1

STUDIU DE PIAȚĂ

Vom oferi programul nostru de observare a faunei sălbatice prin intermediul operatorilor de turism și a pensiunilor locale. Acest studiu va evalua cerințele și oportunitățile de turism și va identifica cele mai bune opțiuni de promovare și de marketing.

A.2

DEZVOLTAREA PROGRAMULUI DE VIZIONARE A FAUNEI SALBATICE

Pe baza studiului de piață, vom crea diverse programe pentru operatorii de turism și pensiuni locale.

A.3

INFRASTRUCTURA DE VIZIONARE A FAUNEI SALBATICE

Vom construi patru observatoare, în principal din materiale naturale, care se vor integra cât mai bine în peisaj. Deoarece cele mai bune ore de observare sunt dimineața devreme sau seară târziu, unele observatoare vor avea posibilități de cazare/rămânere peste noapte.

A.4

ACHIZIŢIONAREA ECHIPAMENTULUI NECESAR

Proiectul prevede achiziționarea unui vehicul 4×4 cu 7 locuri pentru transportul turiștilor pe teren accidentat, achiziționarea de binocluri, lunete și echipament de interior pentru observatoare.

A.5

CURS DE GHID PENTRU FAUNA SĂLBATICĂ

Turiștii vor avea nevoie de un ghid instruit să-i însoțească, capabil să furnizeze informații cu privire la viața sălbatică, precum și la toate celelalte componente ale ecosistemelor din regiune. Vom organiza un curs pentru zece persoane din comunitățile locale, care le va oferi cunoștințele necesare și dreptul legal de a fi ghid pentru turiști.

A.6

PROMOVAREA PROGRAMULUI DE VIZIONARE A FAUNEI SĂLBATICE

5.000 pliante cu programul de observare a faunei sălbatice vor fi oferite operatorilor turistici și pensiunilor locale. O secțiune a site-ului: www.carpathia.org va fi dedicată acestor programe. De asemenea, vom invita un număr de jurnaliști să scrie despre oportunitățile de vizionare a faunei sălbatice.

A.7

SESIUNI DE FOTOGRAFIERE A FAUNEI SALBATICE

Promovarea programelor va avea nevoie de fotografii bune ale faunei. Cinci fotografi vor fi invitați să petreacă 6 zile în cadrul acestui proiect, în care să efectueze 3 ședințe de fotografiere a faunei sălbatice. Fotografii vor fi aleși printr-un concurs public și vor avea posibilitatea de a-și demonstra abilitățile.

REZULTATE

1

Crearea unui program de vizitare a faunei sălbatice, pe baza unui studiu de piață.

2

Construcția unei infrastructuri adecvate de observare a faunei sălbatice.

3

Achiziționarea de echipamente pentru vizionarea faunei sălbatice.

4

Instruirea a zece ghizi pentru fauna sălbatică.

5

Promovarea programului de vizitare a faunei sălbatice prin pliante, prin www.carpathia.org și prin mass-media generală.

FINANȚARE

Structura de finanțare a proiectului RO2014_C3_034:

Grant EEA: 143,042.39 € (89.72%)
Contribuția Fundației Conservation Carpathia: 16,389.61 € (10.28%)
Proiect finanțat prin granturile EEA 2009 – 2014, prin Fondul ONG din România.

PROGRESS

Wanted: wildlife guides

We are searching for ten outdoor enthusiasts, who want to accompany tourists in the future, and have... Read more

Press release for project launch

Public information and details about the project has been sent to the Press. Information about the p... Read more

Wildlife guide course – first meeting

There will be 15 participants for the wildlife guide course, which will consist of 2 parts: A minist... Read more

4x4 vehicle

Following public procurement regulations, a public tender has been started to purchase a 4×4 vehicl... Read more

Field trip with international expert

Neil Birnie from Conservation Capital, joined us for one day to share his vast experience about wild... Read more

Wildlife guide course – first field trip

We now started also the practical guide training with the first field trip. Despite heavy rain, we h... Read more

Field trip to Comisu

Comisu is the easternmost elevation of the Fagaras Mountains, with a beautiful view towards Piatra C... Read more

CARPATHIA photography camp

Are you a hunter? A photo hunter? Are you interested in nature and wildlife photography? Then joi... Read more

Construction of wildlife hides is making good progress

As part of our wildlife watching programme, the construction of the first hides is making good progr... Read more

Construction of wildlife hides continues

Thanks to the beautiful weather, the construction of the wildlife hides has started again! At the... Read more

Proiect finanțat prin granturile EEA 2009 – 2014, prin Fondul ONG din România.
Conținutul acestei pagini nu reflectă neapărat poziția oficială a granturilor EEA 2009 – 2014.

Întreaga responsabilitate pentru corectitudinea și coerența informațiilor prezentate aparține proprietarilor site-ului.
Pentru informații oficiale privind granturile EEA și Norvegia, vizitați www.eeagrants.org.