Ferma de Biodiversitate Cobor invită pasionații de gătit și natură, în data de 12 octombrie, la cea de-a doua ediție a concursului „Întrecerea Gulașurilor”. Un eveniment dedicat întregii familii, care promite o zi plină de savoare și activități interactive în aer liber. Evenimentul este organizat de Ferma de Biodiversitate Cobor și Fundația Conservation Carpathia. Biletele sunt disponibile pe iaBilet.ro, iar accesul copiilor până la 7 ani este gratuit.
O competiție cu suflet și savoare
Opt echipe de bucătari entuziaști, din toate colțurile țării, își vor sufleca mânecile și vor transforma carnea de Sură de stepă, crescută organic la ferma Cobor, în gulaș, realizat după propria rețetă, cu secrete numai de ei știute. Fiecare echipă va încerca să aducă o bucățică din creativitatea sa și se va întrece pentru a câștiga titlul de „Cel mai bun gulaș”. Publicul este invitat să susțină echipele, să se delecteze cu gulașul pregătit, biletul include două porții, dar să și participe la activitățile special pregătite cu ocazia Întrecerii Gulașurilor, la Ferma de Biodiversitate Cobor.
„Întrecerea Gulașurilor este mai mult decât o competiție culinară – este un prilej de a ne aduna cu toții și de a celebra tradițiile locale și comunitatea. La Cobor, îmbinăm bucuria gustului autentic cu grija pentru mediul înconjurător, promovând un turism sustenabil care sprijină atât economia locală, cât și conservarea peisajului natural. Fiecare ceaun spune o poveste, iar fiecare preparat este o invitație de a descoperi bogăția naturală și culturală a acestui loc special”, a declarat Istvan Szabo, Director dezvoltare Afaceri Verzi, Fundatia Conservation Carpathia.
Un eveniment pentru toată familia
Întrecerea nu este doar pentru bucătari! Întreaga zi este presărată cu activități pentru toate vârstele: în timp ce gulașul fierbe în ceaune, copiii vor avea propriile provocări pe Ulița Copilăriei – o competiție care le va pune la încercare rapiditatea, capacitatea de a lucra în echipă, în timp ce îndeplinesc probe formate din activități specifice vieții la țară. De la aranjatul lemnelor, până la alegerea boabelor de fasole, copiii vor redescoperi frumusețea vieții la sat, dar și muncile specifice traiului de zi cu zi. Totul într-o competiție distractivă și antrenantă.
Și pentru cei care doresc să învețe ceva nou, în cadrul evenimentului va fi organizat și un atelier de gătit cu carne de sură de stepă.
Un peisaj de poveste
Pe lângă gulașul delicios, Ferma de Biodiversitate Cobor oferă un cadru natural de vis: dealuri aurii, aer proaspăt și o liniște perfectă pentru un weekend relaxant. Pe lângă mâncare, oamenii pot descoperi viața tihnită a celui mai vechi sat transilvănean, Cobor.
Programul zilei
08:00 – 09:00: Sosirea și instalarea echipelor
09:00 – 13:00: Prepararea gulașului
10:00 – 11:00: Sosirea participanților
11:00 – 13:00: Ulița copilăriei – competiție pentru copii
13:00 – 13:30: Predarea gulașului pentru jurizare
13:00 – 15:00: Servirea gulașului publicului
15:00 – 16:00: Atelier de gust – ne lăsăm inspirați de ideile unui bucătar care va găti o rețetă live
16:00 – 17:00: Premiere și moment artistic
Înscrieri și bilete
Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro, iar în prețul fiecărui bilet sunt incluse două porții de gulaș care promit să vă lase fără cuvinte. Pentru cei mici (copiii sub 7 ani), accesul este gratuit! Echipele care doresc să intre în competiție trebuie să se înscrie până pe 8 octombrie, completând formularul aici. Participarea echipelor de gătit gulaș este gratuită, dar locurile sunt limitate!
Criteriile de participare pentru echipele care se înscriu la concursul de gătit:
- Pot participa echipe formate din minimum 3 și maximum 5 persoane, care au împlinit 18 ani la momentul începerii „Întrecerii Gulașurilor”. Înscrierea și participarea echipelor la concurs este gratuită.
- Fiecare persoană din echipele înscrise în competiția de gătit va prezenta în dimineața evenimentului, în mod obligatoriu, o adeverință de la medicul de familie (sau medicul specialist), care să ateste faptul că este apt pentru a pregăti, găti și servi mâncare.
- Este necesară demonstrarea provenienței ingredientelor și a produselor folosite (în afara cărnii de Sură de stepă care va fi oferită de organizatori), a calității acestora prin prezentarea certificatului de proveniență, a declarației de conformitate, factură, bon fiscal și /sau copie certificat veterinar.
Regulamentul competiției: https://bit.ly/Regulament_Întrecerea_gulașurilor_2024
Susținem producătorii și fermierii locali, astfel încât încurajăm echipele care se înscriu în competiție să achiziționeze produsele din surse locale.
Premii speciale pentru cei mai buni bucătari
Echipele câștigătoare vor pleca acasă cu amintiri frumoase și premii pe măsură:
Locul I: o noapte la observatorul de animale sălbatice Comisu
Locul II: un sejur la Ferma de Biodiversitate Cobor
Locul III: un prânz tradițional și un tur al fermei
Un eveniment cu tradiție, gust și sustenabilitate
„Întrecerea Gulașurilor” este mai mult decât o competiție culinară. Este un prilej de a celebra tradițiile satului românesc și de a susține producătorii locali, care contribuie la conservarea acestui peisaj natural unic. Carnea de Sură de stepă, vedeta evenimentului, reprezintă simbolul unui stil de viață sustenabil, iar gulașul pe care îl vor gusta participanții va purta cu el toată bogăția naturală a pășunilor de la Cobor.
Sura de stepă, o rasă de vite cu o istorie de peste 500 de ani, a fost readusă la Ferma de Biodiversitate Cobor de către Fundația Conservation Carpathia, contribuind la conservarea peisajului natural și oferind o carne de înaltă calitate, apreciată pentru aroma sa unică datorată pășunatului pe terenuri bogate în specii diverse.
Vă așteptăm cu ceaune încinse, povești la foc și arome care să vă facă poftă de o zi de neuitat!
Despre Ferma de Biodiversitate Cobor
Fundația Conservation Carpathia dezvoltă în satul Cobor, județul Brașov un proiect de conservare a biodiversității și management durabil al pășunilor, promovând totodată ecoturismul în cadrul gospodăriilor pe care le-a readus la viață, într-un proces de restaurare ce a respectat arhitectura locală. Ferma reprezintă o afacere verde care menține în viață un sat mic și care dovedește că există dezvoltare prin conservare.