Crearea unei zone de natură sălbatică în munții Făgăraș

SCOPUL PROIECTULUI

Proiectul își propune să susțină viziunea creării unei zone de sălbăticie în sudul munților Carpați, suficient de mare încât să permită desfășurarea proceselor naturale, în beneficiul biodiversității și al comunităților locale.

Ne dorim să creștem conștientizarea societății civile asupra problemelor de conservare și, în același timp, să găsim soluții la problemele comunității locale.

SHARE EMAIL THIS ARTICLE

OBIECTIVE

O.1

Restabilirea proceselor ecosistemului pe o suprafață de cel puțin 50.000 de hectare, în munții Făgăraș.

O.2

Stabilirea unui program de rezolvare a conflictelor om-animale sălbatice, care să se axeze pe prevenirea daunelor și pe formarea unei echipe de intervenție rapidă, împreună cu Jandarmeria Română.

O.3

Reintroducerea de specii dispărute, în sudul munților Făgăraș, precum zimbrul și castorul, specii care să contribuie la procesele naturale și care să sporească atractivitatea zonei.

O.4

Crearea în următorii 5 ani a unui program de afaceri verzi, bazat pe conservare: formare antreprenorială pentru localnici și colaborare pentru dezvoltarea și implementarea planurilor de afaceri.

O.5

Crearea unui rezervații de natură sălbatică model, recunoscută național și internațional.

ACȚIUNI ȘI MIJLOACE

Conservare și reconstrucție

Acțiunile de conservare se concentrează pe reconstrucția ecologică a 350 de hectare de suprafețe tăiate la ras și combaterea eroziunii, în zonele unde activitățile umane au degradat solul.

Continuăm programul de reconversie a monoculturilor de molid pe proprietățile fundației, unde, amenajamentele silvice din anii 60 arată o compoziție mixtă a pădurii. Ne propunem să readucem acest tip de pădure, pentru a stimula dezvoltarea proceselor naturale.

Galeriile de anin sunt de asemenea importante pentru noi. Ele joacă un rol important în prevenirea inundațiilor. Intenționăm să plantăm vegetație ripariană și să eliminăm speciile invazive de-a lungul pâraielor montane, pe o distanță de 40 km.

Tot în ceea ce privește activitățile de conservare, suntem preocupați de refacerea habitatelor alpine și vom replanta ienupăr și jneapăn pe 30 de hectare în fiecare an. Vom elimina speciile invazive, care s-au dezvoltat ca urmare a pășunării excesive și a îmbogățirii solului.

Programul de rezolvare a conflictului om-animale sălbatice

Deseori animalele sălbatice provoacă daune stânelor sau culturilor. Fermele mici (stânele) expuse, de pe suprafețele gestionate de Fundația Conservation Carpathia vor fi echipate cu garduri electrice și spray-uri împotriva urșilor și li se vor dona câini din rasa Ciobănesc Carpatin, crescuți în canisa noastră.

Mai mult, vom forma o echipă de intervenție rapidă, instruită și echipată adecvat care poate interveni oricând în conflictele dintre om și animale sălbatice. Echipa va fi gata să acționeze când sunt raportate probleme în comunitățile din zona proiectului fundației.

Reintroducerea zimbrului și a castorului

Dispărut acum 200 de ani în România și reintrodus în anii 60, zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa. A fost readus cu succes în România, în trei zone diferite și ne vom folosi de expertiza existentă pentru a aduce un grup de zimbri în sud-estul munților Făgăraș, pe baza unui studiu de fezabilitate.

Vom face demersurile necesare conform legislației de mediu, vom construi țarcuri de aclimatizare temporare și vom elibera zimbri care vor contribui la îmbogățirea biodiversității prin realizarea unei noi legături cu ecosistemul și vor deveni o nouă atracție tursitică în zonă.

Castorii lipsesc de asemenea din sudul munților Făgăraș și ne propunem să studiem favorabilitatea habitatelor fluviale pentru a determina dacă acestea sunt potrivite pentru susținerea familiilor de castori, „ingineri pricepuți” care modelează cursurile râurilor contribuind la purificarea și filtrarea apei.

Ambele specii care vor fi introduse vor fi monitorizate pentru a demonstra schimbările survenite în habitatele lor.

Programul de afaceri verzi

O arie protejată întinsă ar trebui să aducă beneficii localnicilor. Programul de afaceri verzi este obiectivul nostru de a sprijini și dezvolta afaceri legate de conservarea naturii. Ne vom concentra pe formarea antreprenorilor și oferirea de consultanță în cadrul acestui proces. Aceste afaceri verzi vor creea locuri de muncă și vor aduce anual venituri semnificative comunităților locale.

Implicarea comunității

Până acum ariile protejate din România au fost stabilite de sus în jos, fără transparență și fără un sistem funcțional de compensații pentru restricțiile de utilizare a resurselor.

Pentru a crea o arie protejată model ne dorim să implicăm oamenii în luarea deciziilor prin constituirea de grupuri de lucru, care să decidă viitorul zonei.

Împreună cu partenerii proiectului și localnicii vom organiza evenimente pentru promovarea tradițiilor și culturii locale, pentru a aduce beneficii reale și pentru a stabili o legătură între oameni și aria protejată.

Ne dorim să contribuim la educația generației viitoare prin programe școlare. Vom dezvolta activități atractive, adaptate programelor educaționale naționale.

ACȚIUNI ÎN DETALIU 2019-2023

A.1.0

Management general al proiectului.

A.1.1

Vom proteja prin activități de conservare și management de non-intervenție o suprafață suplimentară de 10.000 de ha de păduri și păsuni alpine, în munții Făgăraș.

A.1.2

Vom replanta 350 de ha de parcele tăiate la ras, în trecut, iar șanțurile de eroziune vor fi reparate și împădurite.

A.1.3

Vegetația ripariană va fi reinstalată pe cel puțin 40 km de-a lungul pâraielor de munte, iar speciile invazive vor fi îndepartate pe 50 % din suprafețele pe care s-au instalat anterior.

A.1.4

Pe un total de 200 de ha, în cel puțin cinci zone diferite, vom iniția procesul de reconversie a monoculturilor de molid spre păduri naturale, cu specii mixte.

A.1.5

Pe 200 de ha, în cel puțin 3 zone alpine degradate, vom iniția procesele naturale ale florei alpine, prin refacerea habitatelor de jneapăn și ienupăr.

A.1.6

Până în 2023, pe cel puțin 50.000 de ha vânătoarea de trofee va fi înlocuită cu un model de management modern al faunei sălbatice, cu accent pe rezolvarea conflictelor om-animale sălbatice.

A.1.7

Până în 2023,  trei turme de zimbri și cel puțin 30 de castori vor fi reintroduși, bucurându-se de libertate pe o suprafață de cel puțin 25.000 de ha.

A.1.8

Speciile de animale sălbatice a căror număr efectiv în teren este mult mai mic decât cifrele oficiale răspund în mod pozitiv la reconstrucția habitatelor, la stoparea vânătorii pentru trofee și ilegale și efectivele cresc cu până la 25%.

A.2.1

Vom dezvolta un program de afaceri verzi, care va cuprinde cel puțin 10 tipuri de afaceri bazate pe natură, oferind locuri de muncă pentru mai mult de 100 de persoane și aducând un venit anual brut de 10 mil. € și taxe pentru conservare de 800.000 €.

A.3.1

Vom continua dialogul despre cererea locală de lemn pentru foc și construcții, zone de pășunat, identificarea parcelelor care au nevoile de reconstrucție ecologică, dar și despre oportunitățile de finanțare și o zonare a unei viitoare arii protejate.

A.3.2

Vom organiza împreună cu comunitățile locale, în comunele din jurul munților Făgăraș, câte un eveniment național anual, care combină tradițiile și activitățile de conservare.

A.3.3

Cel puțin 20 de factori de decizie din comunitățile locale vor participa la excursii de studiu, în arii protejate model.

A.3.4

Cel puțin 1.000  de elevi din școlile locale vor participa la cursuri de conservare a naturii, oferite în cadrul programelor școlare.

A.3.5

Dezvoltarea unui program de ambasadori locali și naționali și promovarea a cel puțin 20 de testimoniale pe an (video clipuri, sesiuni foto, postere, conținut de social media, etc.), despre importanța munților Făgăraș.

A.3.6

Înfințarea unui grup de lucru multisectorial pentru elaborarea unui plan general de reconstrucție ecologică a munților Făgăraș.

A.3.7

Stabilirea periodică a unor întâlniri regionale de informare pentru a susține proprietarii de păduri în completarea documenletor necesare obținerii subvențiilor de la stat sau a plăților compensatorii.

A.4.1

Organizarea de prezentări și vizite în teren pentru cel puțin 10 politicieni și 20 de angajați in domeniul ariilor protejate din România, având ca scop prezentarea proiectului și a rezultatelor.

A.4.2

Fundația Conservation Carpathia își prezintă proiectul la cel puțin 5 conferințe și/sau ateliere de lucru și stabilește parteneriate bilaterale cu cel puțin 3 organizații externe.

A.4.3

Crește procentul de vizitatori care vin în zona proiectului pentru activități bazate pe natură.

A.4.4

Ideea unui viitor parc național în munții Făgăraș, înființat democratic, devine tot mai cunoscută și este percepută pozitiv de publicul român.

A.5.1

Consolidarea capacității echipei de implementare a proiectului, a comunităților locale și a factorilor interesați.

A.6.1

Monitorizare: schimbări în caracteristicile vegetației.

A.6.2

Monitorizare: schimbări de-a lungul habitatului riparian reconstruit.

A.6.3

Monitorizare: schimbări în abundența speciilor de păsări.

A.6.4

Monitorizare: schimbări în compoziția și abundența caracteristicilor macro neverebratelor și modificări ale parametrilor fizici și chimici ale apei.

A.6.5

Monitorizare: schimbări în diversitatea și abundența artropodelor terestre.

A.6.6

Monitorizare: schimbări în abundența carnivorelor mari și a cerbului.

A.6.7

Monitorizare: modificări ale numărului de locuri de muncă și a veniturilor din activități durabile și a numărului de întreprinderi mici și mijlocii bazate pe afaceri verzi.

A.6.8

Monitorizare: atitudinii, credințelor, acceptării și susținerii publice a locuitorilor comunității pentru zonele protejate, noua paradigmă de mediu (NEP), identitate morală și comportament pozitiv orientat către mediu și conservare.

A.6.9

Monitorizare: atitudini, credințe și capacitate a comunității de acceptare a animalelor sălbatice.

A.6.10

Monitorizare: susținerea, acceptarea, credințele și atitudinile factorilor de interese față de animalele sălbatice, orientări valorice față de fauna sălbatică.

A.6.11

Monitorizare: numărul proprietarilor de pădure care au aplicat cu succes pentru plățile compensatorii.

A.6.12

Monitorizare: motivațiile și comportamentul vizitatorilor care au ales activități bazate pe natură.

A.7.1

Testare: impactul zimbrului asupra structurii vegetației.

A.7.2

Testare: evaluarea unei schimbări în atitudinea și comportamentul responsabililor pentru mediul înconjurător, în rândul locuitorilor și al studenților rezidenți în satele din munții Făgăraș și din jurul acestora.

FINANȚARE

Endangered Landscapes Programme (Programul pentru Peisaje Amenințate) este administrat de Cambridge Conservation Initiative și finanțat de Arcadia, un fond caritabil creat de Peter Baldwin și Lisbet Rausing.

Cele 5 mil. USD acordate prin programul ELP, se împart între mai mulți parteneri și se întinde pe o durată de implementare de 5 ani. Grantul ne va permite să multiplicăm eforturile noastre în activitățile de conservare, reconstrucție ecologică și dezvoltarea unei „economii verzi” durabile pentru comunitățile locale și pentru a servi drept model pentru crearea unei zone model de natură sălbatică.

Endangered Landscapes Programme:  5.000.000 USD